O nuntă ca în filme

Fiind băiat, nu m-am gândit niciodată la cum va arăta ziua nunţii mele. Undeva gândesc la asta într-un viitor mediu spre depărtat, însă cam prea multe apropouri în ultimul timp de la iubita mea. Aşa că, în cele din urmă am cedat şi am acceptat discuţia cu titlul „O nuntă că în filme”.

Dar ce ne facem pentru că mie îmi plac filmele de comedie, iar ei cele romantice. Undeva la mijloc ( mijlocul romantismului, să nu credeţi că o dăm cumva la pace ) trebuie să ne încadrăm. Până la urmă, nunta este despre o anume femeie, o anume mireasă, care are lângă ea şi un...mire. Aş spune uşor neglijabilă cantitatea cea din urmă pentru că cine a cerut vreodată să facă poză cu mirele? Poate vreo fostă iubită de-a lui ori cine ştie ce fată care l-a plăcut prin copilărie. Aa, şi, desigur, mama mirelui. În rest, mireasa este pe scenă, iar luminile sunt îndreptate direct către ea.

Lista iubitei mele este foarte scurtă, nu-şi doreşte prea multe. O are pregătită de multă vreme, iar când am acceptat să discutăm despre asta s-a şi dus şi a scos-o de la naftalină.

-Deci eu vreau cam aşa:

-O locaţie cu piscină pentru că vreau să organizăm acolo dansul mirilor, deasupra apei dacă se poate, acompaniaţi de pian. Știi doar că îmi place foarte mult muzica la pian.

-Vreau să avem cel mai frumos salon de nuntă dintre toate câte există!  
-Vreau să avem copii care să arunce în fața mea cu petale de trandafir alb.
 -O să vină şi rudele mele din provincie aşa că e neapărat necesar că locaţia respectivă să aibă şi cazare unde să pot să îi găzduiesc peste noapte. Doar nu o să stau să îi plimb prin tot Bucureştiul cu maşinile. Poate se rătăcesc şi nu ajung la timp.

-Vreau să pot să amenajez eu culorile în sală, pentru că mie îmi place albastru. Vreau o îmbinare între alb şi albastru pentru a împleti puritatea albului cu libertatea albastrului. Totuși, nu vreau să uităm de tema hawaiană. Te iau eu de soţ, dar asta nu înseamnă că mă leg cu cătuşe. Despre libertate vorbesc aici. Mă asculţi?

-Da, iubito! Sigur că te ascult! Îi spun eu amintindu-mi că profa de română din generală mi-a spus că EU este un pronume personal şi nu unul colectiv cum ar fi NOI, spre exemplu. Despre NOI ea încă nu a zis nimic.

-Aa, mai vreau cununia civilă tot la piscină. Nu vreau să mergem la biserică. Asta e deja demodat. Vreau să fie exact ca în filmul ăla pe care l-am văzut aseară. Vreau să avem și porumbei albi care să fie eliberați în momentul în care eu spun DA!

Poate tu l-ai văzut, îmi spun eu în gând, că eu am adormit imediat după ce a spus „poţi săruta mireasa”.

-Focuri de artificii! Astea nu au cum să lipsească! Neapărat trebuie să avem aşa ceva! Îmi plac artificiile de când sunt mică. Mereu m-au fascinat. Până aici e bine?

-Sigur, draga mea. Este perfect. Cum te gândeşti tu la toate...

-Ei, dar sigur că mă gândesc. Fii atent. Neapărat, dar neapărat trebuie să avem transport cu taxi-uri pentru invitaţii din Bucureşti. Omul vine cu maşina, dar poate că bea un păhărel şi nu mai poate să plece. Aşa că, dacă vrea să bea puţin lasă maşina frumos în parcare şi se duce acasă cu taxi-ul. Nu-i aşa că mă pricep?

-Cred că într-o viaţă anterioară ai fost organizator de nunţi. Foarte bine te pricepi.

-Vai, mulţumesc!

(Mulţumesc şi eu pentru că nu şi-a dat seama de ironie. E prea entuziasmată!!!)

-Vreau ca cei care organizează să îmi ofere tot. Adică de la băutură până la mâncare, flori, lumini, formaţie de muzică şi tot ce mai este nevoie. Nu vreau să discutăm noi separat cu fiecare în parte. Dacă tot e nunta noastră, măcar să fie totul perfect şi să ne asigurăm că profesioniştii o organizează.

(Noi? E prima dată când zice noi. Dar de ce am impresia că accentul cade undeva pe TU, adică eu, cel care -dacă nu şi-ar fi dorit ea ca totul să fie de-a gata- ar fi trebui să se ocupe de formaţie şi de toate celelalte? Poate doar mi se pare).

-Da, aici îţi dau dreptate. Totul trebuie să fie pus la punct!

-Ia zi, dragule, tu îţi doreşti ceva?

-Oh, dar îţi mulţumesc foarte mult că îmi acorzi şi mie atenţie. Eu nu-mi doresc foarte multe ( pe lângă ceea ce ai spus tu deja ), însă mă gândesc să impresionăm puţin invitaţii prin organizarea unui cocktail-bar ultra all-inclusive, cu spectacol de barmani, iar pe lângă asta să avem şi un număr de jonglerii cu sticle şi shakere. Şi, totuşi, mă gândesc şi la faptul că locaţia pe care o alegem să aibă o parcare generoasă pentru invitaţi. („Că dacă vin toate rudele tale...” aş mai fi vrut să spun, însă m-am oprit înainte de a face vreo gafă).

-Numai asta vrei tu?

-Sigur că nu! Vreau ca tu să fii fericită pentru că nunta asta este despre tine şi despre fericirea ta. Eu mă simt bine atunci când te văd fericită şi că eşti mulţumită.

-Vai! Ce drăguț ești!

    

-Nu vor lipsi nici aranjamentele florale la care ştiu că te gândeşti, nu va lipsi declaraţia de dragoste, care, fii sigură că va fi făcută într-o mod cu totul şi cu totul inedit. Vei avea parte de multe surprize la nunta ta. Vom folosi ideea ta de mai de mult cu tematica hawaiană, iar florile vor fi exotice. Salonul îl vom amenaja în alb şi albastru, exact cum îţi doreşti tu, iar uniforma ospătarilor va fi una specială.  (Am spus toate astea fără niciun fel de ironie). Dar cred că înainte să mai discutăm despre asta, ar trebui să te întreb ceva.

-Ma laşi fără cuvinte. Credeam că nu mă asculţi. Ce anume vrei să mă întrebi? Spune ea puţin nedumerită.

      -Ceva ce ar fi trebuit să te fi întrebat de mai multă vreme, însă acum consider că este momentul potrivit.

-Tu vrei să ne despărţim?

      -Haha. Nici vorbă! Vrei să fii soţia mea?

Mai departe vă las pe voi să vă imaginați dacă a acceptat sau nu.

P.S. : Nunta e la anu’ în mai!

Acestă cerere în căsătorie a fost făcută datorită Spring SuperBlog 2016