Like pe facebook!

luni, 11 aprilie 2016

Despre credit, despre blogging...

Totul a început anul trecut în vară. Mai avusesem câteva tentative de a mă face cunoscut în mediul online, însă nu m-am ţinut de niciuna dintre ele. Ba nu îmi găseam timp, ba nu reuşeam mereu să postez. Pe blog, căci despre blogging e articolul ăsta şi despre cum se câştigă credit în mediul online. E greu, dar nu e imposibil. Nu e la fel de uşor ca şi cum ai lua un credit de nevoi personale ori un credit ipotecar. Pentru alea mergi frumuşel la bancă şi cât ai zice „blogger” îl și primești, însă şi acolo ai nevoie de ajutor. Pentru cine nu ştie, există nişte experţi financiari de la AVBS Credit, care oferă cele mai bune soluții de creditare, GRATUIT.

Mergând pe acelaşi principiu, ca pentru a reuşi ai nevoie şi de alţii, iar prietenii la nevoie se cunosc, e clar că atunci când eşti blogger ai nevoie de cât mai multe share-uri de la cât mai multe persoane. Eiii, şi cum am văzut eu că numărul de vizualizări al postarilor mele este destul de mare, dar totuşi stagnează, însă like-uri sau share-uri nu prea vedeam la prieteni, m-am gândit să dau drumul la campania „Prin ochii altcuiva”. Care este scopul ei? Mă pun pur şi simplu în pielea unui prieten şi scriu ca şi cum aş vedea lumea prin ochii lui. Nu pot să vă spun cât de impresionaţi au fost cei vizaţi şi, bineînțeles că au început să dea share şi ei şi prietenii lor şi uite aşa vizualizările blogului meu au crescut considerabil în perioada aceea. Campania nu este încheiată nici acum, însă am luat o pauză de la ea pentru că am proiecte mult mai importante în momentul de faţă, însă voi reveni.
Dar totuşi, nu e suficient, mi-am spus! Ce aş mai putea face? Vreau să fiu mai mult decât un blogger, vreau să fiu un SuperBlogger! Şi uite aşa m-am aliniat la start cu alţi 150+ de bloggeri din întreaga ţară, care mai de care mai talentaţi, în încercarea de a câştiga titlul de SuperBlogger sau, cel puţin, de a mă face mai vizibil în mediul online şi pentru alte persoane, eventual pentru cei care pot plăti să le scriu un articol, că mna, mai ai nevoie și de mâncare în viață, nu? Haha! Când am văzut că printre partenerii Spring SuperBlog 2016 se număra TVR2, PRwave sau Creadiv, mi-am zis că nu trebuie să pierd şansa de a fi şi eu un SuperBlogger. Ca şi obiectiv realist mi-am propus să termin în primul sfert şi cred că voi reuşi să duc la capăt aceast lucru, ţinând cont că e prima mea participare. M-am mai înscris în toamna lui 2014, însă nu am scris decât la două sau trei probe pentru că nu am avut motivaţia necesară să termin ceea ce am început.

Iar ca un plan de viitor pe care acum îl fac public pentru prima dată, este că scriu un roman. Cum mă ajută pe mine asta pentru vizibilitatea pe blog? Hmm, cred că după ce voi termina voi câştiga credit rapid printre internauţi pentru că romanul este scris sub formă de postari de blog şi, cred eu, este destul de captivant. Aşa că, păziţi-vă!  Cum îl termin, cum încep să postez pe blog. Să vezi atunci că nu o să mai fac faţă traficului. Hahaha!
Totuşi, riscând să fiu puţin off-topic, despre asemănările dintre creditul bancar şi creditul în mediul online am vorbit puţin mai devreme, însă despre deosebiri nu am zis nimic. Cred, totuşi, că sunt invers proporţionale şi că dacă vorbim de bloggin creditul se câştigă greu şi se pierde uşor, iar creditul bancar se obţine uşor şi se pierde greu...sau...se pierde la fel de uşor? Hmm? Cine mai știe?
În fine, a învăţa să fii vizibil în online e ca mersul pe bicicletă. Înveţi greu, dar şi când îţi dai drumul, ajungi în vârf. Totuşi, trebuie să ai grijă. Dacă îţi rupi un picior căzând de pe biblicletă?
Dacă mai aveți și voi alte idei de a crește popularitatea pe blog nu mă supăr dacă le împărtășiți cu mine. :D

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu